Programul si detaliile conferintei cu Ravi Zacharias sŸi Michael Ramsden


Ne mai desparte doar o lună de la evenimentul apologetic de excepţie organizat de Fundaţia BIG Impact, împreună cu Biserica Metanoia Arad şi “Ravi Zacharias International Ministries” (RZIM), avându-l ca invitat principal pe Ravi Zacharias, cel mai renumit apologet al credinţei creştine din vremurile noastre. Aşa după cum deja a fost anunţat, acest eveniment va avea loc în perioada 26-29 Aprilie, la Sinaia, sub forma unei conferinţe pe teme de apologetică şi evanghelizare. Ύmpreună cu Ravi Zacharias va conferenţia şi Michael Ramsden, unul dintre cei mai cunoscuţi apologeţi europeni (RZIM Oxford).

Participanţii vor avea ocazia nu doar să asculte mesajele acestor apologeţi dar şi să pună întrebări, conferinţa având în program discuţii panel, interacţiuni şi seminarii care să răspundă problemelor şi obstacolelor ridicate în evanghelizare şi apologetică.  Apreciem în mod deosebit acceptul lui Ravi de-a fi prezent la această conferinţă, având în vedere că nu cu mult timp în urmă a suferit o intervenţie chirurgicală care i-a redus considerabil activitatea şi volumul zilnic de muncă. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i dea putere. Ύn timpul conferinţei, cărţile lui Ravi Zacharias, traduse şi publicate în Romania, vor fi expuse şi puse la dispoziţia participanţilor.  De asemenea, nu vor lipsi închinarea vie, contemporană, părtăşia frăţească şi rugăciunea. Sunt înscrişi deja peste 500 de pastori şi lucrători din toate denominaţiunile evanghelice din România, prin anvergura manifestării, numărul participanţilor şi competenţa şi reputaţia vorbitorilor, conferinţa anunţându-se a fi unul dintre evenimentele majore ale evanghelicilor români din acest început de mileniu.

Ύmpărtăşindu-ne motivaţia avută pentru a se înscrie la această conferinţă, Adrian Popa din Tulcea ne-a declarat:

“Dintre multele “războaie” spirituale duse astăzi, începând cu cele împotriva purtătorilor de stindard, unul sigur este cel pentru răstălmăcirea adevăratului sens al cuvintelor lui Dumnezeu. Am nevoie să-L aud în spatele cuvintelor Scripturii şi să mă împrospătez sărbătorind nespusa Lui înţelepciune în faţa marelui haos modern.”

Ύn zilele de marţi şi miercuri vor avea loc şi cateva workshopuri (ateliere) prezentate de oameni  implicaţi în apologetică şi evanghelizare din România precum Gelu Paul, Cristian Bărbosu, Radu Gheorghiţă şi Vlad Crîznic.

Conferinţa va avea loc la Complexul “Cazino” din Sinaia, va începe cu cina în seara zilei de luni 26 aprilie (orele 17:30)  si se va încheia dupa masa de pranz, de joi, 29 aprilie. Cu această ocazie, organizaţia “Ravi Zacharias International Ministries” (RZIM) îşi va lansa şi lucrarea în Romania.

Să nu uităm că această conferinţă este o provocare în lupta spirituală, prin urmare dorim să luptaţi alături de noi în rugăciune pentru:

– protecţia, provocarea şi cercetarea participanţilor

– protecţia, sănătatea şi umplerea cu Duh a vorbitorilor şi a celor ce vor conduce închinarea, sesiunile, etc

– umplere cu Duh şi izbândă peste tot ce se va întâmpla acolo

RAVI ZACHARIAS este preşedintele Organizaţiei Ravi Zacharias International Ministries, cu sediul în Atlanta. El s-a născut în India şi a imigrat în Canada in 1966. A studiat la Trinity Evangelical Divinity School din Deerfield, Illinois, şi la Universitatea Cambridge din Anglia. Este autorul a numeroase cărţi, printre care A Shattered Visage: The Real Face of Atheism, Cries of the Heart si Can Man Live Without God, distingându-se ca un polemist redutabil, care a dezbătut problema existenţei lui Dumnezeu în multe universităţi cu renume din întreaga lume, inclusiv la Harvard şi Princeton. A conferenţiat în peste cincizeci de ţări şi emisiunea lui radiofonică săptămânală Let My People Think (Poporul meu sa gândeasca) este difuzată prin peste 550 de posturi radio de pe glob. Ύmpreună cu soţia sa, Margie, au trei copii: Sarah, Naomi si Nathan.

Mai jos aveţi programul conferinţei:

ORA LUNI MARȚI MIERCURI JOI
07.00 – 08.30 Mic Dejun Mic Dejun Mic Dejun
08.30 – 09.00 Devoțional & Ύnchinare Devoțional & Ύnchinare Devotional & Ύnchinare
09.00 – 10.30 Sesiunea 2

Ravi Zacharias

Sesiunea 5

Ravi Zacharias

Sesiunea 8

Michael Ramsden

10.30 – 11.00 Pauză Pauză Pauză
11:00- 11:15 Vlad Crasnic – RZIM RO Jiri Unger: EEA Anunturi
11.15 – 12.30 Sesiunea 3

Michael Ramsden

Sesiunea 6

Michael Ramsden

Sesiunea 9

Ravi Zacharias

12.30 – 12.45 Ύnregistrare Anunțuri Anunțuri Ύncheiere
13.00 – 14.30 Ύnregistrare Prânz Prânz Prânz
14.30 – 16.00 Ύnregistrare Timp Liber Timp Liber
16.00 – 17.15 Ύnregistrare Workshops

Michael Ramsden & Vlad Criznic,

Gelu Paul & Adrian Buhai

Cristian Barbosu & Florin Ianovici

Radu Gheorghiță

Workshops

Michael Ramsden  & Vlad Criznic,

Gelu Paul & Adrian Buhai

Cristian Barbosu & Florin Ianovici

Radu Gheorghiță

17.30 – 19.00 Cina Cina Cina
19.30 – 20.15 Bun venit & Ύnchinare Ύnchinare Ύnchinare (Gelu Paul – BIG)
20.15 – 21.30 Sesiunea 1

Ravi Zacharias și Michael Ramsden

Sesiunea 4

Ύntrebări și răspunsuri  – Ravi Zacharias & Michael Ramsden

Sesiunea 7

Ύntrebări și răspunsuri  – Ravi Zacharias & Michael Ramsden

5 thoughts on “Programul si detaliile conferintei cu Ravi Zacharias sŸi Michael Ramsden

  1. Buna,

    As dori sa stiu daca aceasta conferinta se va tine conform programului, avand in vederea anularea multor evenimente cu participare internationala datorita norului vulcanic.
    Sau daca se va face un anunt in timp util in acest sens.

    Multumesc frumos.
    Domnul sa-si duca la indeplinire Voia Lui.

    • Ceea ce putem sa va spunem acum este ca noi continuam pregatirile pentru conferinta si ne rugam Domnului sa ne ajute sa o putem desfasura conform programului anuntat. Din pacate anumite situatii sunt dincolo de controlul nostru… in caz ca situatia transporturilor aviatice va impiedica sosirea vorbitorilor principali, o sa fim confruntati in premiera cu un asemenea eveniment si inca nu am luat o decizie legat de ceea ce vom face. Cu siguranta ca în caz de forta majora, vom anunta prin email pe toti cei inscrisi la conferinta si vom pune si un anunt pe site. Am aprecia mult sprijinul in rugaciune in aceasta problema.

  2. Multumesc pentru informatii.
    De aceea v-am si scris. Pentru ca acest eveniment deosebit este pe lista de rugaciune.

Leave a Reply to eunice Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.