Cristi Petricioiu

Petricioiu

Născut la Curtea de Arges, într-o familie cu un puternic fundament ateu, Cristi a fost întotdeauna un căutător de răspunsuri la întrebările dificile, existențiale, ale vieții. Studiind tot ce se putea studia de pe piata românească, în vremurile comuniste, mai ales în domeniile filosofiei și artei, răspunsurile la întrebările sale s-au lăsat așteptate până în anii studenției, când s-a întâlnit personal cu Isus Hristos, după 1990. Întoarcerea sa a fost dramatică, în conditiile in care Cristi era un apărător fervent al ateismului.

Începând însă cu 1991, Cristi s-a dedicat practicării credinței autentice, în slujirea Celui care, nu doar că i-a schimbat viața, ci i-a dat un scop și sens vieții sale.

Căsătorit cu Mirela, binecuvântat de Dumnezeu cu 3 copii (Robert, Andreea și Naomi), Cristi și-a dezvoltat chemarea în domeniul teologic și al transformării comunitare din perspectiva biblică, absolvind cursurile de teologie pastorală ale BEE si ale Institutului Teologic Timotei al Evanghelicilor Liberi, precum si cursurile de dezvoltare comunitară din perspectiva biblică prin Harvest si FHI (actual, Disciple Nations Alliance), in Statele Unite (diferite perioade între 1996-1998).

Deși implicat activ în domeniul ajutorării și dezvoltării comunitare, prin training și lucrare holistă, Cristi lucrează și ca păstor / lider de tineret alături de păstorul său, Nelu Sima, la biserica CCC / evanghelică liberă din Curtea de Arges, pe care au și plantat-o împreună cu o echipă de 4 oameni.
Cristi este unul dintre membri bordului BIG Impact, preocupat de dezvoltarea holistă a bisericii locale și transformarea comunitară prin ascultarea și trăirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Îi place muntele (alpinist de la varsta de 7 ani), filosofia, argumentarea teologică, pictura și turismul (explorarea frumuseților țării noastre și expunerea acestora turistilor străini prin servicii de ghid).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.