Cristian Barbosu a simțit mâna lui Dumnezeu în viața Lui încă din copilarie când, începând din clasele primare până în armată, Cântarea României (da, acel festival comunist) l-a pregătit pe Cristian să stea în fața oamenilor și să le vorbească, neștiind că vocația vieții lui mai târziu va fi amvonul. Complexitatea Creației lui Dumnezeu însă l-a uimit înca de pe vremea liceului, pe când urcând munții Retezat, Dumnezeu l-a cercetat și l-a atras înspre El. Testul credinței a venit în 1989, când trimis la munci de către guvernul de atunci, a trebuit să treacă loialitatea credincioșiei sale prin cuptorul de foc din care a ieșit mai curat, de un alb care mai apoi l-a purtat în apa botezului în 1990, în biserica baptistă din Curtici.
Dumnezeu n-a încetat să-l șlefuiască și, prin circumstanțe orchestrate de El, Dumnezeu l-a protejat în timpul Revoluției când, fiind în armată a fost prins în conflictele de atunci, iar mai apoi nu l-a lăsat să-și urmeze o carieră seculară, stopându-l în ziua examenului de la Universitatea din Cluj. În 1990, Cristian a fost botezat în biserica baptistă din Curtici. Mai apoi a lucrat ca vameș, un loc dintre acelea despre care spunem că e aflat “sub streașina Templului” de unde a putut vedea și gusta bogățiile acestei lumi. În stilu-i caracteristic, Dumnezeu din vameș l-a facut “popă” și l-a trimis la seminar. A absolvit Moody Bible Institute (1991-1995), mai apoi a urmat un Master în Theology la Dallas Theological Seminary (1995-1999), iar în prezent este doctorand (pe ultima sută de metri) și lucrează la un PhD la Trinity Evangelical Divinity School din Chicago. A păstorit în biserica baptistă Maranata din Arad în perioada 1999-2003, iar din 2005, împreună cu o echipă de credincioși au plantat biserica Metanoia din Arad, membră a UBR.
Pasiunea lui pentru Scripturi și pentru generația contemporană l-a adus în BIG în 1999, fiind unul din membrii fondatori, unde acum slujește ca vicepreședinte. Tot Dumnezeu a adus-o în viața lui pe Anne, soția lui, o franțuzoaică care, crescând în câmpul de misiune, i-a inflăcărat și mai mult pasiunea pentru oamenii pierduți și pentru nevoile acestei generații. Căsătoriți de 15 ani, se bucură atât de cele 2 fete (Fiona 11) și Tara (7) cât și de contextul vibrant al bisericii în care slujește.
BIG reprezintă pentru Cristian un vis al cooperării interconfesionale, al spiritului de echipă, un puls nou necesar pentru generația actuală și un impuls pozitiv și de neclintit în privința valorilor și principiilor creștine pe fundalul gri al postcomunismului.
Traim intr-o lume a carei schimbare cunoaste o dinamica pe care parintii nostri nu si-ar fi imaginat-o. Acest colt al Europei, nu de mult subjugat ideologic de marxism-leninism, acum invata sa traiasca in libertate, traversand din pacate un proces de secularizare accelerata, in ciuda unei aparente ancorari in traditionalismul religios. In acest context tinerii gasesc din ce in ce mai greu repere morale si spirituale, familia, scoala si...