Adunarea Generală a fondatorilor BIG Impact


Organizată între 1 şi 4 septembrie 2010, întâlnirea de la Vila Bran, ocazionată de adunarea generală anuală a membrilor fondatori ai BIG Impact s-a derulat abordând subiecte din trei perspective majore: aducerea aminte a modului în care a lucrat Dumnezeu în trecut, analizarea prezentului organizației (specific, întâlnirea membrilor fondatori în care s-au discutat și decis, printre altele, direcții noi de lucrare) și o privire de ansamblu asupra viitorului pe care ni-l pregătește Dumnezeu în această lucrare la care ne-a chemat.

Pentru fiecare dintre aceste perspective, concluzia nu putea fi decât una singură: Dumnezeu este la lucru în mijlocul nostru și are în continuare planuri pentru ca fiecare dintre cei prezenți să fie folosit pentru transformarea țării noastre. Ne-am bucurat din plin de prezenţa Lui în timpul petrecut împreună, admirând peisajul montan şi simţindu-ne iubiţi de El prin măreţia creaţiei Sale, savurând părtășia unii cu ceilalţi, discuțiile de la diverse întâlniri, programul echilibrat și condițiile excelente de la Vila Bran!

De asemenea Dumnezeu s-a atins în mod special de noi în timp ce ne-a vorbit prin Dave Patty, preşedintele organizaţiei Josiah Venture. Surprinzător nu au fost mesaje care tratau creşterea bisericii, ucenicia ca funcţie sau metode de studiu biblic ci acestea s-au focalizat pe necesitatea de relaţii profunde în familiile liderilor slujitori.

Mulțumim Domnului pentru acest timp minunat şi mulţumim tuturor celor care au investit în participarea la această întâlnire deosebită! Cu siguranţă că ea va rămâne ca un reper, o piatră de aducere aminte, pentru toţi cei care au fost prezenţi.

Ύn cele ce urmează vă prezentăm o galerie de imagini de la acest eveniment. Pentru a vedea în întregime o imagine, daţi click pe zona ei centrală.

[smooth=id:6;]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.