Aproape 40 de cursanți din toată țara s-au întâlnit pentru patru zile de vis, la Hotelul Excelsior din Brașov, ocazionate de un curs cu profesorul Willem VanGemeren, director al programului doctoral în studii teologice și profesor de Vechiul Testament și limbi semitice la Trinity Evangelical Divinity School din Deerfield, Illinois.
Profesorul VanGemeren a făcut o incursiune neobișnuită prin Proverbe, trecându-i pe participanți verset cu verset întru descoperirea tainelor acestei cărți. În mod sistematic a căutat și a reușit să ne facă să înțelegem că Înțelepciunea este transcedentală, transgenerațională și transculturală.
Timpul de expunere, discuțiile și atelierele pe grupe mici, timpul de întrebări și răspunsuri, momentele neformale din pauză ne-au descoperit cu toate un om fascinat de înțelepciune, dornic să își investească fiecare moment disponibil pentru a îi învăța pe cei din jur cum să o descopere, să o practice și să o transmită generației următoare.
Într-o pauză, prof.VanGemeren a avut amabilitatea să ne ofere un scurt interviu, pe care îl puteți citi aici.
Cu adevărat, deși mic ca anvergură, acesta a fost un eveniment remarcabil în rândul celor rulate de BIG în 2010, lăsând impresii profunde în viața celor care au participat. Spicuim în cele ce urmează câteva gânduri de-ale participanților:
Emmy Cîra, Oastea Domnului – Alba Iulia: “Am venit aici fiindcă sunt foarte interesat de învățătura Scripturii, în special de Vechiul Testament, sperând că voi primi un ajutor privind învățarea generațiilor de tineri. După aceste zile, pentru mine a devenit mai clar conceptul înțelepciunii, importanța apropierii de Dumnezeu și responsabilitatea noastră privind transmiterea acesteia către generațiile care vin”.
Diana Tudorescu – Brașov: “M-a atras tematica acestei conferințe, fiindcă nu am mai auzit de evenimente organizate pe subiectul înțelepciunii, cu inspirație din cartea Proverbe. Cred că fiecare dintre noi pleacă de aici îmbogățit, modul de predare, atmosfera creată de lector, interpretările date Cuvântului și lumina adusă asupra acestui subiect, făcându-mă să cred că am făcut o alegere excelentă.”
Cristian Pană – Ploiești: “Am venit atras de superspecializarea vorbitorului și datorită interesului meu crescând în Proverbe. Pe lângă o înțelegere mai profundă a cărții, am fost puternic provocat de cele auzite aici. E o gândire cu adevărat nouă… deși veche de mii de ani!”
În încheiere câteva cuvinte despre vorbitorul principal:
Willem A. VanGemeren este profesor la Trinity Evangelical Divinity School din anul 1992 unde predă Vechiul Testament și Limbi Semitice, fiind director al programului doctoral de teologie al acestei prestigioase școli. Mai înainte a predat vreme de 14 ani Vechiul Testament la Reformed Theological Seminary, fiind pentru o vreme șeful catedrei de Vechiul Testament. Pe lângă aceasta profesorul VanGemeren a mai predat la Geneva College, la University of Wisconsin și la Westminster Theological Seminary.
Dr.VanGemeren a absolvit Moody Bible Institute, obținând licența în filozofie la University of Illinois, apoi o a doua licență de la Westminster Theological Seminary din Philadelphia, Pennsylvania și, în fine, un master și titlul de Doctor of Philosophy in Hebrew and Old Testament la University of Wisconsin. A mai studiat de asemenea la Hebrew University din Ierusalim, Israel.
Aria de expertiză a Dr. VanGemeren include Vechiul Testament, limba ebraică, teologia Vechiului Testament, cărțile poetice și cartea profetului Isaia. Este membru al unor societăți prestigioase precum The Society of Biblical Literature, The Evangelical Theological Society și The Institute for Biblical Research.
A colaborat la alcătuirea multor cărți de referință, cum ar fi The Bible Almanac, Expository Dictionary of the Old Testament, Evangelical Commentary on the Bible, Baker’s Encyclopedia of the Bible, Continuity and Discontinuity și Layman’s Bible Handbook. Este autor al cărții: The Progress of Redemption: The Story of Salvation from Creation to the New Jerusalem, Interpreting the Prophetic Word și a unui comentariu asupra Psalmilor alcătuit pentru The Expositor’s Bible Commentary. În 1997 Dr. VanGemeren a fost onorat de Zondervan Publishing House pentru meritele sale în calitate de editor senior al celor cinci volume ale lucrării monumentale The New International Dictionary of Old Testament Theology (NIDOTT).



Traim intr-o lume a carei schimbare cunoaste o dinamica pe care parintii nostri nu si-ar fi imaginat-o. Acest colt al Europei, nu de mult subjugat ideologic de marxism-leninism, acum invata sa traiasca in libertate, traversand din pacate un proces de secularizare accelerata, in ciuda unei aparente ancorari in traditionalismul religios. In acest context tinerii gasesc din ce in ce mai greu repere morale si spirituale, familia, scoala si...
[...] 9-11 martie, Ilieni Èi BraÈov “Proverbe” cu dr.VanGemeren [...]