Andy Seidel, coordonator al Dallas Theological Seminary School of Leadership și mentor al multor generații de absolvenți ai programului ATS din România a conferențiat recent în trei locații diferite din România pentru a-și prezenta cursul său de Conducere, curs care este tradus și tipărit în limba română. Conferințele au fost organizate de BIG Impact și s-au desfășurat după următorul program:
- Sâmbătă 5 septembrie – Timișoara, Biserica Aletheia
- Marți 8 septembrie – Brașov, Biserica Baptistă Română
- Sâmbătă 12 septembrie – Galați, Biserica Creștină Emanuel
Împreună cu Andy la cele trei întâlniri a participat și J. Brain Eby, discuțiile concentrându-se pe două direcții:
- Procesul prin care Domnul Isus și-a format ucenicii, așa cum este descris în Evanghelia după Marcu
- Cum poate fi folosit cursul lui Andy intitulat “Croind un traseu temerar” de către pastori, presbiteri și misionari implicați în formarea de noi lideri slujitori.
Conform mărturiei unuia dintre participanți, cei care au luat parte la aceste sesiuni de instruire au fost impresionați de faptul că Isus a creat expreriențe în formarea ucenicilor ca și lideri, concluzionând că acesta ar trebui să fie un lucru la care să lucreze în viitor: crearea unor experiențe de formare a lucrătorilor cu care lucrează.
Fiecare dintre participanții la aceste întâlniri de pregătire a primit un exemplar din cursul respectiv pentru a-l folosi în echiparea liderilor din biserica locală.
Amintim că Andy Seidel este veteran al armatei Statelor Unite și a fost profesor la prestigioasa academie militară West Point, pe care a părăsit-o pentru a sluji ca păstor senior la Grace Bible Church în College Station, Texas, vreme de 14 ani.
Ca să poată sluji ca misionar, Andy a părăsit poziția de păstor și a călătorit împreună cu soția sa în Europa de Est și în fosta Uniune Sovietică pentru a instrui în conducere păstori aflați pe câmpul de misiune. Astăzi, pe lângă poziția de director executiv al “Center for Christian Leadership”, Andy continuă să lucreze în Rusia, în Europa de Est și în Asia Centrală cu Entrust (fostul BEE International) și este profesor adjunct în studii doctorale la Dallas Theological Seminary. Este căsătorit de peste 40 de ani cu Gail și au împreună doi copii adulți și șase nepoți. Andy se bucură să petreacă timp cu soția, copiii și nepoții săi, să slujească în poziția de presbiter în biserica locală și să urmărească “24″ la televizor.
BIG Impact este de facto partenerul român pe care Andy se bazează la ora actuală pentru continuarea programului ATS, existând un acord de principiu pentru a se acționa înspre acreditarea și indigenizarea programului, cât și spre rebrănduirea lui în Advanced Training Seminars.




Traim intr-o lume a carei schimbare cunoaste o dinamica pe care parintii nostri nu si-ar fi imaginat-o. Acest colt al Europei, nu de mult subjugat ideologic de marxism-leninism, acum invata sa traiasca in libertate, traversand din pacate un proces de secularizare accelerata, in ciuda unei aparente ancorari in traditionalismul religios. In acest context tinerii gasesc din ce in ce mai greu repere morale si spirituale, familia, scoala si...
[...] 5 septembrie, TimiÈoara ConferinÈÄ cu Andy Seidel [...]
[...] 5. Conferinƣa cu Andy Seidel in Timisoara [...]