Trăim într-o lume a cărei schimbare cunoaște o dinamică pe care părinții noștri nu și-ar fi imaginat-o. Acest colț al Europei, nu de mult subjugat ideologic de marxism-leninism, acum învață să trăiască în libertate, traversând din păcate un proces de secularizare accelerată, în ciuda unei aparente ancorări în tradiționalismul religios.
În acest context tinerii găsesc din ce în ce mai greu repere morale și spirituale, familia, școala și biserica, falimentând rând pe rând în împlinirea rolului formativ pe care ar trebui să-l aibe. Educația tinerei generații este bazată pe mass-media, pe Internet și pe anturaj. Cultura generală e prescurtată prin wikipedia, școala se traversează cu referate copiate de pe net, comunicarea interpersonală se reduce la chat și SMS iar valorile au devenit cu toate relative.
Este evident că lumea s-a schimbat. Dar tot așa de evident este faptul că Evanghelia este aceeași. Și Dumnezeu acționează în modul Său unic pentru a atinge noile generații care se ridică. În acest sens BIG Impact își dorește să fie o unealtă folosită de Dumnezeu pentru a ridica liderii noii generații de credincioși evanghelici din România. Oameni cu pasiune și cu viziune, devotați să construiască punți pentru a duce mesajul creștin către cei care pozează atotsuficiență din turnul lor de fildeș postmodern, dar care au nevoie disperată de a fi confruntați cu Isus Hristos, fiindcă acesta este singurul care poate și vrea să le ofere sens, semnificație și scop pentru viață.
Viziunea noastră este o mișcare în creștere de Biserici cu Impact Global.
Misiunea noastră este crearea unui context interdenominațional pentru dezvoltarea conducerii cu impact global.
Practicile fundamentale pe care le promovăm sunt:
- Viață și lucrare guvernate de scop
- Ucencie ca mod de viață
- Conducere și lucrul în echipă
- Dezvoltarea de biserici cu impact global
- Administrare biblică creativă a crizelor
Ne dorim să impactăm această generație înstrăinată de Dumnezeu și putem să fim mai eficienți dacă acționăm împreună. Suntem bucuroși să vă alăturați acestui efort și să ne unim forțele de dragul Lui.
A Lui să fie slava în veci!
Tags: lideri, misiune, noua generatie, practici fundamentale, viziune

Traim intr-o lume a carei schimbare cunoaste o dinamica pe care parintii nostri nu si-ar fi imaginat-o. Acest colt al Europei, nu de mult subjugat ideologic de marxism-leninism, acum invata sa traiasca in libertate, traversand din pacate un proces de secularizare accelerata, in ciuda unei aparente ancorari in traditionalismul religios. In acest context tinerii gasesc din ce in ce mai greu repere morale si spirituale, familia, scoala si...