În perioada 22-25 mai 2008 a avut loc conferința națională pentru liderele din lucrarea femeilor, unde au participat peste 500 de femei din România și Republica Moldova. Tema acestei conferințe a fost: “Intimitatea cu Dumnezeu și cu soțul tău”, scopul ei fiind motivarea și echiparea femeilor pentru a-și dezvolta relații sănătoase și profunde, în primul rând cu Dumnezeu și apoi cu partenerul de viață.
Ca invitat special a fost Linda Dillow, femeia care a scris multe cărți pentru femei, dintre care amintim aici Partenera Creativă, cărți care sunt studiate în grupele mici de studiu din biserici. Linda a avut un rol esențial în dezvoltarea lucrării cu femeile din Europa de Răsărit în general și din România în particular, unde a sosit inițial ca misionară a BEE.
Am așa o bucurie, așa o împlinire încât cu greu găsesc cuvintele!… Conferința a fost mult peste așteptări! Am muncit, zeci și chiar sute de ore, cu inimă, cu pasiune, anticipând ceva minunat dar Dumnezeu ne-a surprins așa cum numai El o poate face! A fost atât de real acolo, încât …Îl puteai „atinge!” Isus Domnul s-a apropiat de femeile care însetau după El, le-a luat poveri, le-a mângăiat, le-a alinat dureri, le-a vindecat răni, le-a luat în brațele Sale! Toate au plecat cu o nouă dorință de a-L cunoaște mai mult și de a-l iubi cu toată pasiunea.
Linda Dillow, această femeie care-L experimentează pe Dumnezeu într-o relație personală și profundă, ne-a motivat să-L iubim pe El întâi și apoi să-I slujim. Ne-a vorbit de inchinarea care ia două forme: expresia închinării, atunci când proclami că “El este sfânt, sfânt, sfânt!” și apoi să trăiești “sfânt, sfânt, sfânt!” Am fost învățate cum ne putem închina viața, munca, vorbele, voința, durerea, cum tot ceea ce facem poate deveni închinare! Într-o altă zi, ne-a vorbit despre intimitatea cu partenerul de viață. Un subiect mai puțin abordat, dar s-a dovedit a fi atât de necesar!
În ultima zi, cele peste 500 femei, am celebrat pe Împăratul nostru, pe Mirele nostru, anticipând clipa întâlnirii cu EL. „Am trăit clipe de cer!” – au fost cuvintele sutelor de femei. Iată câteva dintre mărturiile celor prezente la Sovata:
“Da! A fost cu mult mai minunat decat m-am asteptat. Am venit acasa, dar încă plutesc… provocarea Lindei de a ne închina întâi și apoi a sluji lui Dumnezeu a fost revelația ce-mi va rămâne pentru totdeauna un principiu de viață. Doresc să devin o închinătoare așa cum mă vrea Domnul meu. Îi povestesc soțului meu de când am venit întruna despre ceea ce a fost la Sovata și i-am zis că ceea ce s-a petrecut acolo în 4 zile mie îmi va lua 40 de zile să cuprind tot, pentru că așa stare de har nu se descrie așa usor. (Paula)
„La Sovata am vãzut inima Tatãlui, dragostea Lui de oameni; aceastã înțelegere profundã a dragostei Sale m-a dezlegat de orice legãturi inutile, m-a eliberat. Am întâlnit-o pe Linda, o femeie “transfiguratã” de pasiunea ei pentru Cristos, care mã inspirã (ca și cãrțile ei) și am celebrat, descãtușate, prezența Domnului între noi; ne-am bucurat una de alta într-o comuniune sincerã, care ne-a fãcut sã dorim mai mult, clipa întâlnirii cu Mirele nostru drag.” (Titiana)
„Oh! Am venit cu atâtea așteptări și plec cu atâtea laude! Domnul este minunat! A făcut conferința asta pentru mine! A mobilizat țări, orașe, energie… Pentru mine!” (Ioana)
„Am venit însetată. Aveam nevoie să aflu că Dumnezeu e încă un Dumnezeu care mă înțelege, care se bucură să petreacă timp cu mine, căruia îi face plăcere să mă țină în brațe, care mă iubește necondiționat. Am venit însetată după o comuniune reală cu Dumnezeu și o intimitate mai profundă cu soțul meu; setea mea a fost potolită și am primit mult mai mult decât am așteptat! Mulțumesc pentru această conferință!” (Maria)
„Am fost provocată la intimitate cu Dumnezeu și L-am auzit, invităndu-mă într-o aventură a cunoașterii Lui… Și vreau cu adevărat să mă îndrăgostesc de Regele meu și să fiu iubita Lui care-L slujește!” (Andreea).
Iată și câteva cuvinte din partea Lindei Dillow:
“Noi L-am rugat pe Dumnezeu să vină și să petreacă cu noi câteva zile speciale la Sovata. Cât de mult Îi mulțumesc că El ne-a onorat cu prezența Sa! El a umblat printre noi și ne-a umplut inimile cu o nouă dragoste pentru Tatăl. El ne-a convins de cuvintele și atitudinile noastre greșite, față de El și față de partenerul de viață. Noi ne-am uitat în Cuvântul Său și am văzut Adevărul și El ne-a motivat prin Duhul Sfânt să mergem mai profund în ascultarea și dragostea noastră față de El. Fie ca noi toate să ne închinăm în duh și adevăr în fața Singurului care este VREDNIC! Să ne plecăm genunchii și să declarăm că El este SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT și apoi să ne închinăm viețile și să trăim SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT!”
Vă mulțumesc pentru rugăciuni și acum este timpul să venim înaintea lui Dumnezeu cu mulțumiri! Mulțumiri pentru femei ca Linda Dillow, care a ales să-și împărtășească viața cu noi, mulțumiri pentru cele care au slujit în pregătirea conferinței, pentru cele care au slujit în timpul conferinței, pentru echipa de închinare care ne-a dus în prezența lui Dumnezeu, pentru fetele care ne-au încântat cu un decor special, tematic, în fiecare zi.
Iar a Celui ce șade pe tron să fie gloria și slava în vecii vecilor!
Lidia Șchiopu
Tags: Conferinta, femei, Linda Dillow

Traim intr-o lume a carei schimbare cunoaste o dinamica pe care parintii nostri nu si-ar fi imaginat-o. Acest colt al Europei, nu de mult subjugat ideologic de marxism-leninism, acum invata sa traiasca in libertate, traversand din pacate un proces de secularizare accelerata, in ciuda unei aparente ancorari in traditionalismul religios. In acest context tinerii gasesc din ce in ce mai greu repere morale si spirituale, familia, scoala si...